Pe teren

Este atat de important sa faci ceva... uneori euforia inceputului este mult mai mare decat castigul in sine. Noi oameni, noi prieteni, noi asteptari si noi cerinte. Totul este nou. Pate deaceea este si asa frumos.
Singura intrebare care ramana acum este  "Ce asteapta ei de la mine?". Vreau sa demonstrez cat mai multe lucruri. Vreau sa demonstrez ca sunt capabila de multe, doar ca sunt epuizata dupa o prima zi si mai sunt multe altele in fata...
Ziua de azi a fost ca o prima zi de lucru pentru mine... prea mul efost si prea multe nazuinte pentru o singura zi.

Credeam ca pot...

Acum ceva vreme aveam o alta parere despre mine, credeam ca pot face orice. Viata mi-a demonstrat ca gresesc. Acum sunt blocata. As vrea sa fac atat de multe lucruri dar nu pot. Ceva s-a intamplat cu acea fata care facea atat de multe lucruri, care era capabila de orice. Odata nu aveam timp sa respir, iar acum imi e greu sa respir...
In fiecare zi astept sa vina un spiridusi sa ma salveze. Sa faca cineva o minune si sa imi gaseasca un sens al vietii.  In fiecare zi astept desi eu nu am avut niciodata rabdare sa astept. Sunt condamnata sa astept, desi nu stiu sigur ce.
Adevarul e ca imi e frica. Imi e frica sa spun adevarul, imi e frica sa iau decizii. Imi e frica de mine. Imi e frica de ce va fi maine. M-am saturat sa nu fac nimic, dar nu am nici cea mai mica idee ce ar trebui sa fac. Vreau atat de multe lucruri, inca mai vreau, dar nu stiu cum sa le obtin. Nu stiu cum sa ajung acolo unde vreau.
Sunt atatea lucruri de spus si nu e nimic de facut.

Into the wild

Into the wild este un film inspirat din fapte reale care prezinta povestea incredibila a lui Cristopher Mc.Candless care a ales sa renunte la toate averile lui pamantesti in favoarea celor spirituale, donand toate economiile sale in scopuri caritabile, precum si incercarile fizice si psihice extreme prin care trebuie sa treaca o persoana pentru a ajunge la maturitate.
Un film ce te face sa te gandesti la viata si la alegerile pe care trebui sa le faci pentru a fi fericit.

"Fericirea este reală doar atunci când este împarțită"...

Cum am ajuns ocupati?

Am uitat demult de fericirea din lucrurile marunte si ne-am golit propriile suflete de tot ce am considerat ca nu ne mai trebuie. Adica de omenie, respect, cinste, credinta, lumina, onestitate, consideratie... Apoi, ramasi goi pe dinauntru, intunericul si-a facut loc in mintile noastre descreierate si ne-a facut sa ne insinguram si mai mult... Dar acest intuneric nu ne-a fost de ajuns si am continuat sa decadem intr-o noua si neplacuta ipostaza.
Am devenit ocupati, acceptand ocupatia ca pe ceva firesc, venita dintro nevoie obscura. Goi de noi am adunat pasiuni smintite imprumutate de la altii, iar bucuri cretine ne-au inundat sistemele nervoase. Tot ce am inteles pana acum e ca suntem prea mici si neinsemnati in comparatia cu Atotputernicul Univers.
Cu sufletele golite am lasat instinctele animalice sa ne duca spre dezintegrare. Ne-am lasat condusi de minti obsucre catre cele mai meschine ere. Am privit ocupatia ce pe cel mai firesc element al fiintei noastre si am inglobat-o in sufletele noastre pusti incercand sa ne ocupam pe noi insine intr-o nesfarsita spirala a mortii. Intr-un nefericit moment al existentei noaste am ales decaderea intr-un vartej grotesc.

Cand nu gasesti ceva ... cauti

Cred ca daca vrei sa fi singur poti iesi pe strada. Oamenii sunt mult prea ocupati ca sa te observe sau nu sunt deloc. Am fost uimita sa descopar ca desi a fost o zi superba de toamna, parcul era aproape pustiu. Unde sunt oamenii? Inchisi in ei insisi, in propriile depresii? Pe strada toti oamenii erau grabiti catre ceva, erau abesenti.
Credeam ca ma pot regasi pe mine printre oameni dar nu am gasit oamenii. Oare aici sa ma fi pierdut eu? Incercand sa fiu ca alti? Mie nu imi plac acesti oameni. Nu vreau sa ma grabesc si sa ma pierd in problemele cotidiene, eu vreau sa ma bucur de natura, de minunile ei.
Nu stiu nimic despre oamenii din jurul meu. Cautand raspunsuri am scos la iveala mai multe intrebari. Prea multe pentru o singura zi. Prea multe pentru mine.
Poate ziua de maine imi va oferi mai multe...

Begin

Da, totul trebuie sa aiba un inceput...
Iata cine sunt eu. O oarecare fata dintr-un oras romanesc, cucerit de criza (mai degraba o criza sociala, nu una economica) care incearca sa faca ceva cu viata ei, sa isi gaseasca un loc in societatea asta si sa se gaseasca pe ea insasi.
Stau intr-o garsoniera cu un porumbel ratacit si cinci pesti. Prietenele sunt pe undeva... ocupate cu propriile lor probleme. Prietenul... ca toti barbatii, la o bere.
In fiecare zi voi scrie despre evenimentele din viata mea, mai mult sau mai putin importante si, dupa un an am sa analizez sa aflu cine sunt si cum e lumea...